Ilie Bolojan a transmis un mesaj ferm către cele 36 de instituții aflate în subordinea Guvernului, cerând reorganizare rapidă, reducerea numărului de posturi și scăderea cheltuielilor. Documentul transmis acestora prevede termene precise și criterii stricte de evaluare a personalului. Până la 22 august, fiecare instituție trebuie să prezinte un plan detaliat pentru eficientizarea activității, optimizarea organigramei și eliminarea funcțiilor considerate neesențiale.
Premierul a precizat că obiectivul reformei este diminuarea cu peste 6.000 de posturi la nivel central și local, digitalizarea serviciilor publice și eliminarea suprapunerilor administrative.
„Reducerea cheltuielilor de funcționare înseamnă ca fiecare instituție să-și stabilească personalul necesar și indicatorii de proiect, astfel încât să oferim servicii mai bune cetățenilor. Lucrăm la un pachet de reglementări care prevede reducerea cheltuielilor de personal atât în administrația locală, cât și în cea centrală”, a declarat premierul.
Acesta a mai subliniat: „Vă rog să faceți un calcul corect. Oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcție de două criterii: performanță și responsabilitate.”
Măsuri vizate în planul de reformă
Printre acțiunile incluse se numără verificarea sporurilor acordate fără justificare și integrarea proceselor de digitalizare în activitatea curentă a fiecărei instituții. Premierul a avertizat că abordările individuale duc la creșterea costurilor și la fragmentarea serviciilor.
Procesul de restructurare este susținut de întreaga conducere a Guvernului. La discuțiile pe această temă au participat vicepremierul Marian Neacșu, secretarul general Ștefan-Radu Oprea și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.
„Pachetul 2” de reformă administrativă, publicat de Ministerul Dezvoltării, prevede:
- Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
- Anunț important pentru pensionari: Ce se intampla dacă nu depun actele la timp
- Ce trebuie să faci pentru ca borcanele de zacuscă, bulion sau murături să nu „răsufle”. Trucul genial care nu le permite să prindă aer
eliminarea posturilor din cabinetele demnitarilor și din aparatul administrativ;
introducerea unor criterii clare de performanță;
reguli stricte pentru ocuparea funcțiilor publice.
Secretariatul General al Guvernului a precizat că în prezent există aproape 40 de structuri subordonate Executivului, multe cu atribuții similare, ceea ce justifică viitoare comasări.
Deși Legea 296/2023 obliga la comasarea a 20% dintre agențiile subordonate până la 30 iunie 2024, termenul nu a fost respectat. Suprapuneri majore de atribuții au fost identificate în special în domeniile energetic și nuclear, unde funcționează simultan mai multe autorități și agenții cu roluri asemănătoare.
Conform datelor Ministerului Finanțelor, în România există 13.949 de instituții publice, dintre care 2.573 fac parte din administrația centrală – incluzând agenții, autorități, centre, regii, oficii și comisii.