Tzancă Uraganu se revoltă după ce Selly a fost amendat pentru petrecerea de ziua lui: „Dacă sunt 30, ne…”

Tzancă Uraganu, manelistul care s-a ocupat de distracție la petrecerea dată de Selly cu ocazia zilei sale de naștere, a vorbit pentru prima dată despre scandalul care a început după aniversare.

Selly a declarat că evenimentul urma să se desfășoare conform prevederilor în vigoare, însă invitații au continuat să vină, deși numărul lor îl depășise cu mult pe cel impus de regulile din pandemie.



„Nu știu ce este atât de grav. Eu nu consider că eram chiar așa mulți cum se spune. Și dacă eu vreau să beau acum un șpriț nu pot să chem niște băieți la mine?

Eram câțiva. Nu a fost într-un restaurant sau ceva. Deasta nici nu am văzut așa mare problemă. Dacă venea cneva, nu puteam să îi dăm afară din casă.

Dacă suntem 20 nu ne îmbolnăvim și dacă sunt 30 ne îmbolnăvim? Ne-am săturat de un an de zile cu atâtea reguli, nu s-a îmbolnăvit nimeni de la o petrecere de 30 de persoane.

Eu nu am văzut nici un polițist, să fiu sincer. Nu știu dacă au venit, nu îmi aduc aminte. Selly nu a avut de gând să facă o petrecere așa mare, dar au venit mai mulți decât se aștepta, oricum nu a fost vina lui”, a spus manelistul la Xtra Night Show.

Exit mobile version