Trucuri de igienă intimă pentru fetițe pe care trebuie să le învețe până la 9 ani

În vederea unei sănătăți optime a fetițelor noastre, este necesar să le învățăm reguli de igienă intimă de la o vârstă fragedă. Până când ajung la școală, ele ar trebui să știe cum ar trebui să procedeze pentru a avea grijă de zona lor intimă. Iată ce este indicat să le învățăm pe fetițele noastre, încă de când sunt la grădiniță și până când ajung la vârsta de 8-9 ani.

De ce este important să le învățăm pe fetițele noastre reguli ce țin de igiena intimă



Înainte să începem să le vorbim fiicelor noastre despre diverse astfel de reguli, este important să le obișnuim cu denumirea organelor genitale.

Psihologii ne sfătuiesc să începem să spunem denumirea acestora în mod științific, evitând totodată să spunem, de exemplu, „acolo jos”. Mai potrivit va fi, odată ce fetițele noastre se apropie de vârsta la care merg la grădiniță, să le zicem: „Vezi că în zona ta intimă se află o parte interioară, numită vagin și una care se vede și se numește vulvă. Este necesar să avem grijă de ele ca să fim sănătoase”.

Când fetițele noastre sunt mai mici (au până în 4 ani), noi suntem cele care se ocupă în principal de igiena lor intimă. Odată ce încep să crească (după vârsta de 4 ani), ele vor trebui să înceapă să înțeleagă că grija pentru această parte a corpului le aparține. De altfel, specialiștii spun că între 5 și 11 ani, fetițele trebuie să-și însușească regulile de igienă intimă esențiale.

Acestea sunt cea mai bună modalitate pentru a le ține pe fetițe cât mai departe de eventuale probleme, cum ar fi:
• Infecții comune, cum ar fi cele cu Candida sau cele produse de lactobacili (de natură bacteriană) se pot trata relativ ușor, dar odată instalate pot sensibiliza organismul și pot fi recurente, când ne așteptăm mai puțin. În plus, ele pot crea mult disconfort, cum ar fi mâncărimi, iritații, probleme la urinare etc..

• În unele cazuri, dacă nu intervenim din timp, diversele infecții din zona intimă pot afecta aparatul reproducător al fetițelor

• Nu de puține ori infecțiile din zona intimă pot favoriza apariția infecțiilor urinare care, pe lângă disconfort, pot afecta funcționarea optimă a sistemului imunitar și ne vor predispune copiii la tot felul de îmbolnăviri

• Lipsa cunoștințelor legate de regulile de igienă intimă le vor face pe fiicele noastre neglijente cu acest aspect, tendință ce se poate prolifera și în viața de adult.

Ce este important să știe, în legătură cu igiena intima, fetițele mai mici (de la 3 ani în sus)

Un pas foarte important în vederea obișnuinței cu respectarea unor reguli de igienă intimă va fi utilizarea oliței și a toaletei. Începând cu acest moment, după ce observi că fetița ta s-a obișnuit pe deplin cu acestea, poți începe, de pildă, să o înveți următoarele lucruri:
Cum să se șteargă corect după folosirea oliței/toaletei
Fetițele vor fi învățate cum să se șteargă, folosind hârtia igienică. Este foarte important să le arătăm câtă hârtie să utilizeze, precum și să aibă grijă ca aceasta să nu se rupă și să ajungă accidental în interiorul corpului, în vagin.

După aceea, arată-i micuței tale cum să șteargă: întotdeauna dinspre vagin spre anus, din față în spate, astfel încât bacteriile din anus să nu ajungă în vagin și în vezică. Mai întâi îi vei arăta tu cum să procedeze, repetând de mai multe ori împreună. Familiarizarea cu acest demers este foarte importantă până când fetița ajunge la școală. De altfel, cam până la 7-8 ani, orice fetiță ar trebui să facă singură și în mod corect acest demers.

Dacă observi că micuța ta este mai reticentă în a se obișnui să se șteargă singură, o poți stimula apelând la un mic truc: achiziționează o hârtie igienică atrăgătoare, pe care aceasta s-o îndrăgească. Vei vedea că va deveni mai tentată să se șteargă!

De asemenea, nu-ti obișnui fetița să utilizeze mereu șervețele umede când se șterge în zona intimă. Acestea pot, în timp, să sensibilizeze și să irite mucoasa vaginului. Mult mai bine va fi să mizați tot pe hârtia igienică.

Obișnuiește-ți fetița să se spele pe mâini ori de câte ori merge la toaletă

Îți va fi mai ușor și în acest demers dacă, de exemplu, îi vei oferi fetiței tale o recompensă de fiecare dată când își spală mânuțele după ce a mers la toaletă. De pildă, poți să-i oferi un sticker, o steluță sau o îmbrățișare.
Va fi foarte important să o obișnuiești să se spele pe mâini, cu apă și săpun, mai ales când vine în contact cu materiile fecale. Spune-i că acestea au microbi, ce o pot îmbolnăvi.

Învață-ți fetița să se spele corect în zona intimă

O fetiță ar trebui să știe să se spele singură în zona intimă până ajunge la vâsta de 8-9 ani.

Prima dată arată-i cum să se curețe în regiunea vulvei. De pildă, poate folosi o cârpă moale, perfect curată, pe care o va deplasa încet pe fiecare parte a labiilor.

Insistă asupra faptului că săpunul și spuma de baie nu ar trebui să pătrundă acolo, întrucât substanțele din acestea pot produce iritații și usturime.

Ai grijă și supraveghează-ți fetița cu atenție, până când vei observa că s-a spălat și s-a clătit bine în zona intimă, astfel încât să nu mai rămână urme de săpun sau mizerie între labii.

Lucruri pe care ar trebui să le audă de la tine, privitor la igiena intimă, o fetiță ce este la școală (între 7 și 9 ani)

O fetiță de școală trebuie să știe că spălatul pe mâini se va face atât înainte, cât și după folosirea toaletei.

Pentru o sănătate optimă a zonei intime, orice fetiță care are peste 6-7 ani trebuie să se spele pe mâini înainte și după ce a venit în contact cu organele din această zonă.

În caz contrar, bacteriile pot pătrunde acolo și pot cauza îmbolnăviri. De pildă, infecțiile urinare cu E.coli se numără printre cele mai comune afecțiuni ce pot apărea de pe urma mâinilor murdare.

Ca să poți să iei măsurile adecvate, este necesar să cunoști principalele simptome. De pildă, dacă este vorba despre o infecție urinară, fetița ta va urina mai des ca de obicei, se va plânge de disconfort la urinare, poate face febră, urina va fi tulbure sau urât mirositoare etc. În acest caz, ia legătura cât mai repede cu un medic.

Fiica ta va ști că nu este bine să se abțină când are nevoie să urineze

Se știe că, atunci când sunt mici, ai noștri copii au tendința să meargă la toaletă în ultimul moment. Acest obicei poate fi foarte dăunător, mai ales în cazul fetelor.

De aceea, spune-i fetiței tale să se ducă la baie când simte nevoia. Astfel, eventualele bacterii din vezica urinară vor fi eliminate mai rapid și nu vor avea răgaz să producă îmbolnăviri.

Poți începe să-i vorbești fetiței despre menstruație

Odată ce se apropie de vârsta de 9 ani, o fetiță ar trebui să știe câte ceva despre menstruație. De pildă, specialiștii ne îndeamnă să începem să-i explicăm faptul că menstruația este un fenomen normal, care ne ajută să putem avea copii.

În același timp, spune-i că apare în fiecare lună și presupune o sângerare la nivelul zonei intime, dar că absorbantele ne pot ajuta să nu ne simțim murdare.

Poți să-i arăți și tampoane și să-i dai primele instrucțiuni de utilizare. Adaugă faptul că este necesar să se spele mai des în zona intimă în perioadele cu menstruație, precum și că absorbantele vor trebui schimbate de mai multe ori, atât ziua, cât și noaptea.

O fetiță ce are în jur de 9 ani ar trebui să știe ce fel de lenjerie intimă să poarte

Ca să te asiguri că fiica ta nu va avea de suferit de pe urma unor probleme de sănătate precum infecțiile fungice sau vulvovaginitele (acestea pot afecta ușor fetițele pentru că zona intimă este foarte sensibilă), spune-i că nu orice fel de lenjerie intimă este bună.

Spre exemplu, ea trebuie să învețe că aceasta nu trebuie să fie prea strâmtă, dar nici confecționată din materiale sintetice, menite să favorizeze transpirația și implicit acumularea de bacterii în zona genitală. Ideală va fi aceea din materiale cât mai naturale, care să fie și lejeră.

Nu uita să insiști mereu pentru ca fetița ta să înțeleagă necesitatea de a se spăla zilnic în zona intimă, schimbându-și totodată și lenjeria.

Exit mobile version