Învățătoarea le povestea copiilor istoria unui vas maritim naufragiat.
„Pe corabie se afla un cuplu căsătorit, care a reușit să ajungă la o barcă de salvare, dar, din nefericire, în barcă mai era doar un singur loc liber. Brusc, soțul și-a îmbrâncit soția și a urcat singur în barcă. Iar soția, înainte de moarte, i-a strigat ultimele sale cuvinte.
Aici învățătoarea s-a oprit. „Cum credeți? — a întrebat ea. — Care au fost cuvintele ei?”
Majoritatea elevilor a zis: „Te urăsc!” sau „Cât de oarbă am fost!”
În acea clipă învățătoarea a observat un băiețel, care a stat tăcut în timpul acestei discuții.
„Iar tu ce părere ai?”
„Eu cred că ea a zis: „Ai grijă de copilul nostru!”
Învățătoarea era uimită: „Cunoști această poveste?”
„Nu, pur și simplu acestea au fost ultimele cuvinte, pe care le-a zis mama tatălui meu înainte de moarte” — a dat din umeri băiețelul.
Învățătoarea spera că nimeni nu a observat cum i s-au umezit ochii. „Corect.”
Și, astfel, vasul s-a scufundat. Bărbatul s-a întors acasă și a educat-o singur pe fiica lor. Peste mulți ani, când el nu mai era în viață, sortându-i lucrurile, fata a găsit agenda lui, în care a citit următoarele:
„Când am plecat în călătorie, ea era foarte bolnavă. Nu mai avea mult de trăit. Doamne, cât de mult mi-aș fi dorit să mă înec împreună cu ea, dar, de dragul fiicei noastre, nu am putut. Am putut doar să o las în mijlocul oceanului.”
Aici istoria a luat sfârșit. Clasa tăcea.
Învățătoarea a văzut în ochii lor că povestea i-a emoționat profund și că ei au înțeles pentru prima dată în viață că sub masca blândeții nu întotdeauna se ascunde blândețea, iar o faptă rea nu implică neapărat trădarea. Iată de ce nu trebuie să-i judecăm pe oameni cu superficialitate. Noi s-ar putea să nu cunoaștem totul despre ei…
Sursa: Perfect Media