Într-o dimineață am coborât să fac micul dejun pentru familia mea. Pe canapeaua din hol dormea fata mea cea mare alaturi de un tânăr. Părea un somn adânc, ca după o noapte grea. I-am lăsat să doarmă, în timp ce am pregătit micul dejun în liniște, în bucătăria deschisă aflată la 3 metri de hol.
Rând pe rând, au coborât la masă ceilalți membrii ai familiei: soția mea, fiul cel mare și fiica cea mică. Le-am spus să păstreze liniștea, căci pe hol sunt oameni ce dorm.
Ne-am așezat la masă și am strigat cât am putut de tare “Tinere!”. În acel moment, am văzut cea mai rapidă reacție de la orizontală la verticală pe care am văzut-o vreodată. Am continuat să țip “Micul dejun e gata!”. Am tras un scaun lângă mine și am zis “Stai aici!”
Cred ca au fost cei mai lungi 3 metri pe care i-a parcurs acest tânăr după ce s-a îmbrăcat încercând să-și ascundă părțile intime cât mai repede. S-a așezat pe scaunul indicat de mine, fiul meu l-a bătut pe umăr înțelegător. Aerul mirosea a frică.
M-am apropiat de el și i-am zis “Prietene, trebuie să te întreb ceva. Răspunsul tău e foarte important…pentru tine”. Deja simțeam cum începe să transpire lângă mine. Am continuat “Îți plac pisicile?”
Era un tip plăcut. Needucat, dar inteligent. Mi s-a părut un pic cam ciudat la început, dar fata mea m-a asigurat că este un tânăr atent și calm pe care l-a cunoscut acum o lună de zile. Venea în fiecare zi să o vadă, niciodată nu rămânea peste noapte. O ducea cu bicicleta la școală și o aducea de la școală în fiecare zi. Avea grijă de ea când era bolnavă și insista ca ea să își facă temele. Când avea crizele adolescentine, el era răbdător ca un înger.
Acest tânăr nu avea familie, nu avea educație, nu avea un loc de muncă, dar o adora pe fiica mea și fiica mea ținea la el. Cine eram eu să stau în calea lor?
După vreo 8 luni, fiul meu cel mare aflase că acest tânăr trăia pe stradă de la vârsta de 15 ani după ce tatăl abuziv o omorâse pe mama lui, o drogată. Supraviețuia de 3-4 ani pe stradă, dormind în parcuri, în centrele pentru oamenii străzii, în hotelurile de la marginea orașului și muncea pe unde apuca. Fiica mea îl întâlnise pe când se plimba cu bicicleta, în preajma unui șantier unde muncea ca zilier, aduna moloz. Ce a urmat? Știți povestea. Hormonii adolescentini.
Acest băiat de 18-19 ani era politicos, optimist, ajuta și când nu i se cerea și mai ales îmi făcea copilul fericit. Un băiat care nu a avut șansa să-și trăiască cu adevărat copilăria, un băiat crescut de stradă.
De când își găsise de lucru venea mai rar pe la noi. Soția mea îl trata ca pe copilul ei, iar copiii mei ca pe un prieten. Le-am împărtășit ce am aflat despre el, despre viața pe care a dus-o pe stradă. Am plâns ca niște copii. M-am supărat pe fiica mea cea mare pentru că nu ne-a spus despre situația lui și pentru că îl gonea în fiecare seară. Cine știe pe unde dormea?
Într-un final, i-am dat o cheie de la casă, l-am rugat să doarmă în fiecare noapte acasă și l-am ajutat să-și cumpere mobilă pentru camera pe care i-o oferisem.
Asta se întâmpla în anul 2000. 16 ani mai târziu, acest tânăr și-a continuat studiile, a luat-o în căsătorie pe fiica mea și mi-au dăruit 3 nepoți frumoși dintre care 2 gemeni.