Şcoli deschise după Sărbătorile de Iarnă? Ministrul Educaţiei tocmai a făcut anunţul:

Sorin Cîmpeanu susţine că grădiniţele şi învăţământul primar ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie.

ŞCOLI deschise după vacanţă. Noul ministru al Educaţiei vine cu veşti importante pentru elevi, profesori şi părinţi la sfârşit de an. Sorin Câmpenanu susţine că grădinițele și școlile ar putea să fie redeschise pe 11 ianuarie. „Cu siguranță ar fi o deschidere etapizată, spune ministrul Educației, în sensul că mai întâi ar putea lua partea la cursurile fizice cei de la grădinițe și școlile primare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar.



Acesta a menționat faptul că trebuie să se consule cu specialiștii în epidemiologie “trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state”.

ŞCOLI deschise etapizat. „Sunt două decizii importante care trebuie luate, în principiu, în această săptămână. Una vizează redeschiderea școlilor, fiind avansată data de 11 ianuarie, însă e doar o variantă în lucru. Asta însemnă că cei de la grădiniță și elevii școlilor primare ar putea să se întoarcă la școală chiar din acest semestru. Astfel, semestrul II, care începe pe 8 februarie, i-ar găsi deja în bănci. În acest sistem de învățământ sunt peste 3 milioane de elevi și peste 500.000 de studenți.

“În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.

Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a mia spus noul ministru.

Câmpeanu a mai spus că “Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar, fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenți, fiecare dintre noi avem legătură cu sistemul de educație. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”.

Noul ministru a mai declarat în intervenția sa că acum se discută viitorul buget al Educației și că este “cu mandatul pe masă”, lăsând de înțeles că va demisiona dacă nu primește fonduri suficiente pentru a pune în aplicare promisiunile din programul de guvernare.

Vacanța de iarnă se încheie oficial pe 10 ianuarie 2021, pe 11 ianuarie urmând să înceapă cursurile pentru încă trei săptămâni de școală din Semestrul I.

Calendarul anului școlar 2020-2021 prevede încă o vacanță de o săptămână din 30 ianuarie 2021, până pe 7 februarie.

Exit mobile version