Oana Zăvoranu vrea să dea lovitura cu noua ei afacere! Iată cât costă o pereche de blugi sau o rochie din colecția sa!

Oana Zăvoranu, în vârstă de 50 de ani, a găsit cea mai bună soluție de a face bani. Bruneta are o nouă afacere. De la clinica medicală a avansat și a trecut la nivelul următor: înființarea propriului magazin online de haine, potrivit Cancan.ro. Prețurile nu sunt pentru toate buzunarele!

De curând, Oana Zăvoranu a lansat noua ei afacere, un site de vânzare a hainelor. Aceasta și-a anunțat ideea pe toate rețelele de socializare pentru a se asigura că va ajunge în atenția a cât mai mulți oameni. A intrat live atât pe Instagram, cât și pe TikTok pentru a le spune oamenilor că a revenit în forță. Curioși să vadă articolele de vestimentare, aproximativ 5.000 de oameni au vizitat site-ul astfel că s-a blocat pentru câteva ore.

Câți bani trebuie să scoți din buzunare pentru a cumpăra hainele vândute de Oana Zăvoranu
Oana Zăvoranu își anunța planurile pentru noul business încă de la finalul anului 2023, iar în urmă cu doar câteva zile a dat startul marii afaceri. A realizat prima ei colecție de haine, intitulată „Oana Zăvoranu – First Collection”. Vedeta a mărturisit că a vrut să lase în urmă momentele grele prin care a trecut și să meargă mai departe cu fruntea sus.

„Pentru că sunt un om puternic și luptător, merg înainte cu încredere și credință că nimeni și nimic nu mă poate opri din a mă reinventa oricât de dificil este să las în spate,(pentru moment), jaful samavolnic săvârșit asupra averii mele și a familie mele.

Știu sigur că fiecare o să se regăsească în una sau mai multe piese din colecție, outfit-urile sunt de la o extremă la alta, așa cum sunt și eu, dar cu siguranță veți vedea că primează bunul meu gust și talentul meu la haine că doar nu degeaba de ani buni de zile îmi spuneți să îmi scot o linie de haine, pentru că vă place stilul meu și cum mă îmbrac.

Vă pup tare și abia aștept să vă văd îmbrăcate, în sfârșit, în hainele mele, așa, ca mine.”, a declarat Oana Zăvoranu la sfârșitul lunii decembrie în 2023.

Oana le-a transmis celor care se arată interesați de colecția de haine că articolele vestimentare sunt realizate de o echipă cu care colaborează, nicidecum nu sunt aduse din China, așa cum s-a speculat în mediul online. Oana Zăvoranu pune la dispoziția clienților treninguri, sacouri, rochii sau pantaloni.

Prețurile hainelor sunt destul de piperate. Femeile care vor să își comande o pereche de blugi moderni cu semnătura vedetei trebuie să plătească suma de 900 de lei, iar pentru un set de blugi Swagger, care conține jachetă și pantaloni, doritoarele trebuie să achite 1.699 de lei.

Pe de altă parte, o rochie din colecția Oanei Zăvoranu costă între 670 și 730 de lei, iar cel ieftin articol vestimentar este o helancă second skin black, în valoare de 170 de lei.

Exit mobile version