Oana Roman și Pepe formează un cuplu?! Vedeta a făcut chiar ea anunțul: „Eu toată viața mea mi-am dorit o familie”

Pentru că în ultima vreme s-a vorbit de o posibilă relație de amor între ea și Pepe, Oana Roman a vrut, încă o dată, să lămurească pe toată lumea cum stau lucrurile între ei.

Deși prietenia lor a fost contestată până acum de foarte multe ori, Pepe și Oana au rămas uniți. Anul trecut cei doi și-au petrecut Crăciunul împreună, fapt care a creat suspiciuni, mai ales că amândoi se află acum în prag de divorț.



„El pentru mine, ca să mai lămurim alte aberații care le fac tot felul de oameni pe Instagram. Eu toată viața mea mi-am dorit o familie mare și, mai ales, am visat să am un frate, pentru că eu am doar o soră, care este mult mai mare decâ mine. Nu am avut o relație apropiată.

Dumnezeu mi-a dat frate care nu este de sânge, dar este mai mult decât atât. Pepe este fratele meu, ca și cum ar fi sânge din sângele meu și-l iubesc ca pe fratele meu, cu toată ființa mea”, a declarat Oana Roman la Antena Stars.

Despre divorțul lui Pepe
În ceea ce privește divorțul dintre Pepe și Raluca Patramă, Oana Roman i-a luat partea artistului și i-a fost sprijin moral. ”Cred că a fost prea permisiv. Și cred că a arătat că este capabil să ofere absolut orice total necondiționat și atunci când oamenii văd asta, au senzația că pot să-și permită orice. El trăiește pentru familia lui, pentru copiii lui și cât a fost în casă cu Raluca, a trăit pentru ea” , a afirmat Oana Roman.

Exit mobile version