Numele meu este Maya şi am 20 de ani. Acum 2 ani am început din joacă, să zic aşa, o relaţie cu un bărbat cu 7 ani ani mai mare, probabil din curiozitatea vârstei. A fost ok în mare parte, după vreo 3 luni am început să avem şi relaţii intime. La început aveam dureri mari în timpul actului sexual şi într-un final am început şi eu să cred că eu aş avea o problemă, după ce el mi-a spus asta de multe ori.
Deşi nu era el cel cu care îmi începusem viaţa sexuală, însă era primul faţă de care aveam senimente, am zis să îi ascult sfatul de a merge la un doctor ginecolog (trecuse un an de când începusem relaţia). Doctorul m-a asigurat că nu eu aş fi cea cu probleme, ci el. I-am spus şi mi-a zis că va avea mai multă grijă, însă nu a rezolvat asta niciodată. Între timp, pot să zic că ne înţelegeam bine, cu mici certuri, ca oricine. Însă, cu trecerea timpului, devenise din ce în ce mai posesiv. Pentru că ţineam foarte mult la el am renunţat, încetul cu încetul, la viaţa mea de dinainte: prieteni, colegi, etc. De aproximativ 7-8 luni, au început certurile mai dese, parcă inventa motive. Îmi dădea impresia că pe tot parcursul relaţiei încerca să mă facă să mă simt vinovată la fiecare ceartă, un fel de şantaj emoţional.
De multe ori mi-a spus că pot să îmi iau pe altul, dar după ce se calma, îmi zicea că o spune la nervi, apoi iar începea să îmi spună că mă iubeşte şi o să fie lângă mine mereu. Dar eu când îi spuneam că nu îmi dă suficientă atenţie și că nu petrece destul timp cu mine, se enerva. Am început să cred că noi doi nu avem şanse la un viitor împreună, dar am continuat de frica faptului că nu mă voi putea obişnui fără el. El fiind acel gen de om impulsiv, agitat, de parcă aș fi fost proprietatea lui. Dacă el vorbea cu o colegă, nu avea nimic, din punctul lui de vedere și îmi spunea că vorbesc despre serviciu. Dar dacă eu vorbeam cu un coleg despre şcoală, îmi scotea ochii. Am început să cred că i se potriveşte o femeie de pe vremuri, care era de la sat, stătea închisă în casă şi el, ca bărbat, avea dreptul să facă ce vrea.
De câteva luni, am început să nu am foarte mare atracţie faţă de el, adică îmi doream, dar când era momentul, îmi trecea. De o săptămână nu am mai vorbit cu el, nu a mai dat un semn. Acum 2 zile mi-am pierdut cartela şi nu ştiu dacă în acest timp a încercat să dea un mesaj sau ceva. Oare ar trebui să vorbesc cu el pe Facebook? Sau să las aşa şi să îmi văd de viaţa mea?
Dragă Maya,
Cu siguranță că nu ai niciun motiv să te simți vinovată, în niciun caz pentru că așa vrea el. Iubirea te face să-l înțelegi și să-l ajuți pe celălalt, nu să dai vina pe el când nu ești în stare să fii la înălțime. Iar el a dat foarte multe dovezi că nu este. Evident că te doare să faci sex cu un bărbat care nu a auzit în viața lui de preludiu. O femeie nu se ia cu asalt, se ia cu tandrețe și cu afecțiune – dar e clar că nu e genul lui de treabă. De asemenea, faptul că te consideră ca pe o proprietate a lui este inacceptabil. Din păcate, nu ai după cine să plângi, acest om nu știe decât să te facă să suferi.
Dacă i-ar fi păsat de tine, te-ar fi căutat el, dar dacă s-a dat la fund nu e cazul să-l întrebi tu de sănătate. Când va veni la tine – căci, probabil va veni, măcar din puterea obișnuinței sau din curiozitate că nu-l cauți – ar fi mai bine, pentru tine, să nu mai ai timp pentru el. Decât să trăiești cu un bărbat care te face să te simți ultimul om, mai bine singură. Dacă refuzi să fii tratată așa, mai devreme sau mai târziu cu siguranță vei întâlni pe cineva care să merite.