În timp ce aştepta maşina care s-o ducă la serviciu, o tânără a fost acostată de un străin. Bărbatul a trecut pe lângă ea cu maşina, a deschis uşor geamul şi… i-a dat un bilet. Când l-a citit, a simţit cum îi fuge pământul de sub picioare!

La doar 23 de ani, Beatrice, o tânără din Nottingham, a trecut printr-o experienţă halucinantă, pe stradă, în timp ce se îndrepta spre serviciu. La un moment dat, povesteşte aceasta, un bărbat şi-a oprit maşina lângă ea, a deshis geamul şi i-a întins un plic. Înăuntru, un bilet! Când l-a deschis, însă, i s-au înmuiat picioarele!

Bună, draga mea. Îmi cer scuze pentru felul în care te abordez, dar nu ştiam cum altfel o pot face.



Fără îndoială, eşti cea mai frumoasă şi cea mai sexy fată pe care am văzut-o în viaţa mea. Felul în care alegi să-ţi acoperi corpul este impecabil! Din momentul în care te-am văzut mi-am spus că, dacă nu fac asta, nu voi fi în stare să te abordez niciodată…

Îmi doresc să te scot la cină, măcar la un suc… Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să te alegi cu o porţie de mâncare gratis şi cu una zdravănă de râs. Apoi ne putem despărţi fără regrete, iar eu mă pot lăuda tot restul vieţii că am avut norocul să beau un ceai cu cea mai frumoasă fată din Nottingham.

Aş vrea să înţelegi că nu m-aş supăra dacă mi-ai refuza invitaţia, dacă nu ai vrea să ne mai vedem, să mai vorbim…

Cu toată simpatia, Chris

La început, mărturiseşte Beatrice, i s-a părut un gest drăguţ. Aşa că a decis să pună o poză cu biletul primit pe Facebook, în speranţa că va afla astfel cine era bărbatul misterios. Când au început să apară primele indicii, însă, tânăra a intrat în panică! A aflat că bărbatul era un bărbat în vârstă de 56 de ani, tatăl a doi copii, recent divorţat. Mai mult, s-a dovedit că cei doi erau vecini!

Când am aflat cine era, am intrat în panică. Mi-am dat seama că, deşi eram vecini, eu nu-l mai văzusem niciodată. În schimb, el mă vedea şi mă urmărea. Eu merg la serviciu pe acelaşi traseu, aştept maşina în acelaşi loc. E groaznic! Când mă gândesc că omul ăsta ştia atât de multe despre mine… Mă bucur că am reţinut cum arăta maşina lui. Voi face tot posibilul să o evit, de acum încolo. Voi şti că el este acolo! Fireşte, nu i-am acceptat invitaţia. Nu aş face aşa ceva! Nu sunt singura tânără care trece prin experienţe similare, fenomenul „agăţatului” pe stradă, mai ales, este des întâlnit. A devenit un fapt cotidian, dar asta nu însemnă că trebuie să existe! M-am săturat! În astfel de momente, mă simt hărţuită, nu mă simt flatată! Şi pot spune, cu mâna pe inimă, că nicio fată nu se bucură când este abordată astfel de necunoscuţi„, a scris fata, ulterior, pe o reţea de socializare.

Aceasta a mai spus că motivul pentru care a decis să facă public biletul primit de la străin este acela de a trage un semnal de alarmă. „Dacă vedeţi o fată care vă place, fiţi politicoşi, abordaţi-o, salutaţi-o, invitaţi-o la o cafea, dar să nu o agresaţi. Să nu o speriaţi, nu-i spuneţi lucruri ciudate!”, a mai scris aceasta.

Exit mobile version