În sfârșit! Vor să dea lege! Tinerii români din străinătate vor primi 500 de euro pe lună! Iată ce trebuie să facă pentru banii ăștia:

Un nou proiect de lege ii vizeaza pe romanii din strainatate. Acestia urmeaza sa primeasca 500 euro daca se vor intoarce in tara. Prin aceasta lege autoritatile intentioneaza sa-i faca pe cei care lucreaza peste hotare sa se intoarca inapoi in tara.

” Avem nevoie de specialisti ” a declarat senatorul UNPR Constantin Popa, unul dintre iniţiatorii legii. Nu sunt platiti suficient in tara, tocmai de asta trebuie sa-i motivam cumva. Indiferent unde muncesc, chiar si in propria gospodarie, acestia vor primi timp de 6 luni cate 500 euro pe luna.



Concret, de săptămâna viitoare va intra în dezbatere o iniţiativă legislativă la care muncesc mai mulţi aleşi, act normativ care, dacă va fi adoptat, ar aduce mulţi tineri ce muncesc peste hotarele ţării înapoi acasă. Aleşii vor ca fiecare tânăr care are până în 35 de ani şi care lucrează acum în afara României să primească lunar, timp de un an, câte 500 de euro. Aceştia nu trebuie neapărat să fie angajaţi undeva, ci pur şi simplu să muncească chiar şi în propria gospodărie, asta pentru cei care locuiesc în mediul rural.

Exit mobile version