“Halal femeie”. Au luat foc, după apariția acestei imagini de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit pe 27 mai. Cei doi au organizat un eveniment de nota zece, detaliile fiind puse la punct din timp. Cuplul și-a dorit să aibă parte atât de o ceremonie elegantă, cât și de o petrecere ca la carte. Invitații au venit, rând pe rând, la petrecerea de nuntă și au postat pe internet fotografii și videoclipuri, în diverse ipostaze. De altfel, unul dintre invitații care au postat imagini de la nunta Ginei Pistol cu Smiley este și chef Florin Dumitrescu. Pe lângă sutele de comentarii cu urări frumoase, s-au „strecurat” și câteva mesaje răutăcioase! Iată detaliile mai jos, în articol.

În cursul zilei de sâmbătă, 27 mai 2023, Andrei și Gina și-au pus pirostriile. Mai înainte de toate, cei doi îndrăgostiți au mers în fața ofițerului Stării Civile, unde s-a oficializat actul de căsătorie. Apoi, cei doi au participat la ceremonia religioasă. Așa cum e „datina”, imediat după ce au devenit, oficial, soț și soție, s-a dat startul la petrecere! Pe malul Lacului Snagov, invitații (300, la număr) au fost primiți, rând pe rând, cu brațele deschise.



Un „cârcotaș” a criticat o imagine de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

Încă din timpul zilei, Smiley, Gina Pistol, dar și câțiva dintre invitați au postat pe rețelele de socializare fotografii de la eveniment. Chiar și a doua zi (duminică, 28 mai), au fost încărcate imagini de la petrecerea de nuntă. Printre cei care au făcut publice câteva momente se numără și chef Florin Dumitrescu. Juratul de la Chefi la Cuțite a încărcat pe Facebook, astăzi, o fotografie în care apare alături de miri, dar și de alți colegi din lumea televiziunii.

„Să vă fie aşa cum vă doriți, Andrei şi Gina! Noi vă susținem şi ne bucurăm pentru voi! Casă de piatră!”, este mesajul notat, astăzi, de chef Florin Dumitrescu pe rețelele de socializare.

Pe lângă sutele de mesaje frumoase pe care prietenii virtuali le-au trimis, au existat și câțiva „cârcotași” care au vrut să îi critice. De exemplu, un utilizator a notat următorul mesaj: „Cea mai frumoasă este cea cu mâna între picioare. Halal femeie”.

Exit mobile version