Florin Morariu, „eroul din Londra”: „Nu ma simt in siguranta”! Ce A CERUT BĂRBATUL:

Florin Morariu, romanul considerat erou la Londra dupa ce a adapostit 20 de oameni la el in brutarie, in timpul atacului terorist, a cerut casa sociala si serviciu la Ambasada Romaniei.

Florin Morariu a ajuns celebru dupa ce s-a filmat in noaptea atacului terorist din Londra cum povestea ca a lovit un agresor cu naveta in cap de l-a „zapacit” si ca a salvat 20 de persoane din calea teroristilor, adapostindu-i in brutaria la care lucreaza. Mai mult de atat, pe imaginile care au fost vazute de peste 2,5 milioane de oameni, Florin i-a amenintat pe teroristi si cu „facaletul ala tare”.



A doua zi, pe retelele de socializare, londonezii au povestit cum au fost salvati de roman si i-au laudat curajul de care a dat dovada. Televiziuni din Marea Britanie, SUA si Italia au facut reportaje cu el si toate l-au numit un erou.
Marti, Florin Morariu a avut o intalnire cu reprezentantii ambasadei Romaniei la Londra si le-a cerut o locuinta si un job nou, potrivit Mediafax.

„Cred ca este normal, deoarece nu ma simt in siguranta”, a explicat el. Desi precizeaza ca inca nu a fost amenintat pana acum, Florin Morariu se teme ca ar putea fi victima unor atacuri.

Ambasada Romaniei sustine ca i-a explicat romanului ca exista limitari de natura legala ale competentei ambasadei pe teritoriul britanic si ca doar politia metropolitana ii poate oferi protectie. Ambasadorul roman la Londra, Dan Mihalache, nu a fost prezent la intalnire.

Ambasada Romaniei precizeaza ca a luat legatura cu Ministerul de Externe pentru a incerca sa ii fie indeplinite dorintele lui Florin Morariu.

Exit mobile version