E oficial! Restricțiile tocmai au fost anunțate

România este îngenucheată de epidemia de coronavirus. Zilnic se înregistrează numeroase noi cazuri de îmbolnăvire, iar mai multe județe din țară se apropie de scenariul roșu. Așa că pentru a limita răspândirea accelerată a noului virus au fost impuse noi restricții.

Astfel, evenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.



„Este forte greu să se respecte regulile. Nu se poartă mască, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.

Însă, Raed Arafat a mai precizat că botezul și cununia de la biserică nu intră în această categorie, având în vedere că în aceste cazuri există reguli speciale. Acestea se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane.

„Este vorba despre mesele festive. Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni asupra acestui lucru”, a mai spus Raed Arafat.

Până astăzi, 14 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Iar 120.515 de pacienți au fost declarați vindecați.

Exit mobile version