Durerile în talpă indică afecţiuni serioase şi nu trebuie ignorate. Ce probleme de sănătate pot fi „citite” în talpa piciorului

Numeroase probleme de sănătate, pornind de la diabet şi până la deficienţe nutriţionale, pot fi depistate dacă îţi studiezi cu mare atenţie picioarele.

Durerea în talpa piciorului poate interesa unul dintre oasele piciorului, un nerv care se extinde până aici sau pielea.



Pot fi sever afectate mersul, statul în picioare, precum şi estetica. Iar afecţiunile ce pot să apară nu sunt deloc de neglijat.

După cum spune dr. Octavian Puiu, unul dintre cei mai apreciaţi ortopezi din România, cu o experienţă de aproape 40 de ani în domeniu şi 23 de cărţi publicate, „cea mai întâlnită afecţiune legată de talpa piciorului este reprezentată de osteofitele de calcaneu, aşa-numitele ciocuri. Acestea au mai multe grade, iar durerea se manifestă în special la mersul prelungit.

Osteofitele de calcaneu nu se operează niciodată, în schimb se tratează cu roentgenoterapie şi laseroterapie. Această afecţiune apare mult mai des în cazul femeilor decât în cel al bărbaţilor şi în general între 40 şi 60 de ani”.

O altă afecţiune este tarsalgia, în fapt o inflamaţie a fasciei plantare. „Această afecţiune se datorează încălţămintei de proastă calitate, precum şi igienei precare. Tarsalgia se poate complica cu micoză interdigitală şi cu fenomenul de keratoză plantară”, ne-a precizat dr. Octavian Puiu.

O durere ascuţită în călcâi este un semn al tarsalgiei – inflamaţia unei fascii de la nivelul plantei, adică o întindere anormală a acestei bande de ţesut dincolo de extensia să normală. Alte semne ale acestei afecţiuni: durerea apare la primii paşi dimineaţă şi deseori se intensifica de-a lungul zilei. De obicei durerea este concentrată în călcai (unul sau ambele) dar poate fi simţită şi în curbură piciorului sau în spatele piciorului. Poate fi determinată de alergări şi sărituri excesive dacă nu există suficient support. Cel mai mare risc pentru această afecţiune îl au persoanele care merg mult desculţe sau poartă pantofi vechi sau papuci pentru mult timp, persoanele supraponderale şi cele care merg mult pe suprafeţe dure.

Dacă durerea persistă mai mult de câteva săptămâni sau tinde se să agraveze, este bine că pacientul să se adreseze medicului. Purtarea de pantofi fără toc şi cu un suport plantar bun pot fi de folos până la consultul medical. Tratamentul poate include antiinflamatoare şi diverse inserţii ortopedice, speciale introduse în pantofi.

Atunci când în talpă este o durere surdă persistentă, acesta este un semn major al diabetului.

Nivelul crescut al glicemiei poate determina leziuni ale nervilor picioarelor – astfel cele mai mici zgârieturi, tăieturi sau iritaţii apărute din cauza presiunii sau frecării de obicei trec neobservate, mai ales de către persoanele care nu ştiu că au diabet. În cazul diabetului, a declarat dr. Octavian Puiu, „apar fenomene de insuficienţă circulatorie periferică ce începe cu degetele şi care ajunge la un ulcer varicos ce se tratează cu ozonoterapie sau chirurgical. La diabet apar dureri foarte mari în talpă, necroză şi se poate ajunge la distrugerea completă a ţesutului şi a osului.”

Sunt şi mai multe cauze externe ce pot produce afecţiuni ale tălpii. Pielea uscată este una dintre cele mai evidente şi uşor de tratat afecţiuni care provoacă mâncărimi în talpă. Afectează persoanele în vârstă mai des decât tinerii şi apare mai ales în lunile reci ale anului.

Exit mobile version