Domnul Dan a dezvăluit tot despre câștigătorul Survivor România 2023. Prezentatorul emisiunii a făcut anunțul oficial la Pro Tv

Daniel Pavel a vorbit, din Republica Dominicană, în marea finală de la Românii au Talent. Prezentatorul de la Survivor România 2023 a dezvăluit toate detaliile despre finală, la PRO TV. Telespectatorii au privit cu sufletul la gură momentul.

Pe data de 12 mai, a avut loc finala sezonului 13 Românii au Talent. Cu acest prilej, Pavel Bartoș l-a invitat pe Daniel Pavel să le vorbească telespectatorilor despre finala de la Survivor România 2023. Domnul Dan a divulgat toate informațiile oficiale, chiar în unul dintre cele mai urmărite momente de la PRO TV.



Tot ce a spus Domnul Dan despre câștigătorul Survivor România 2023 la PRO TV
Daniel Pavel și-ar fi dorit să fie în public pentru a putea urmări marea finală Românii au Talent, alături de concurenți. Câștigătorul concursului din 12 mai este Rareș Prisacariu, un elev de 7 ani, care a recitat poezia „Dialog cu Dumnezeu” de Octavian Paler. Dar cine este câștigătorul de la Survivor România 2023? Răspunsul va fi aflat abia pe data de 24 mai, când va fi anunțat la PRO TV.

„Mulțumim Pavel (Bartoș, n.r) pentru pasa magică în care v-am prins. Am fi vrut să fim în public, la finala națională a talentului, dar o să ne bagăm pe Voyo să vedem cum a fost. Intrăm în linie dreaptă și noi cu finala Survivor România. Mai avem puțin până pe 24 mai.

Tensiunea e mare aici, se anunță o luptă epică, dar până atunci, voiam să fim parte din cea mai mare sărbătoare a televiziunii, să fim alături de întreaga Românie în finala Românii au Talent. Mulțumesc de legătură. Bucurați-vă de spectacol acum, dar și miercuri, 24 mai, la finala Survivor. Vă salut cu căldură, la propriu, de aici, din Republica Dominicană și vă urez, în continuare, o seară magică”

Cine a rămas în competiția Survivor. Favoriții publicului
În competiția din Republica Dominicană au mai rămas șase concurenți: Ștefania Stănilă, Alexandra Porkolab, Alexandra Ciomag, Carmen Grebenișan, Dan Ursa și Andrei Krișan.

Dintre cei rămași în cursă, s-au făcut, în nenumărate rânduri, speculații potrivit cărora Dan Ursa ar urma să fie, de fapt, marele câștigător. Războinicul este favoritul publicului, iar pe locul al doilea în top este influencerița Carmen Grebenișan. Însă, abia pe 24 mai vom vedea cine va câștiga, de fapt, Survivor România 2023.

Exit mobile version