Descoperire șoc făcută de familia Denisei! Unde au dispărut banii regretatei artiste?! Ce au aflat membrii familiei când au ajuns la bancă:

Denisa Răducu s-a stins din viaţă în urmă cu o săptămână de zile şi se pare că discuţiile aprinse în familia ei ar fi apărut încă de la înmormântare, însă sunt nefondate, întrucât se pare că artista nu are o avere considerabilă, aşa cum s-a vehiculat.

Chiar dacă se bucura din plin de succes şi era foarte ofertată pentru cântări, Denisa Răducu n-a reuşit să adune o sumă de bani colosală, astfel că după moartea ei familia a descoperit…conturile aproape goale.



În urma acestor descoperiri, rudele sunt de părere că acest lucru s-a întâmplat din cauza lui Liviu Dovleac, care o taxa greu. Mai exact, conform Click, se pare că atunci când Denisa susţinea cântări în ţară, impresarului ei îi revenea 50% din totalul sumei primite. De asemenea, atunci când cânta în străinătate, acesta o taxa cu 60%, sub pretextul cheltuielilor de cazare.

Mai mult decât atât, nu doar banii pe recitaluri îi reveneau lui dovleac, ci şi dedicaţiile erau bine calculate, astfel încât niciun leu să nu se piardă pe drum.

Exit mobile version