De ce nu va mai putea lucra Busu în televiziune

Actorul Florin Busuioc a fost operat marţi seara, în Craiova, după ce a făcut infarct la terminarea unui spectacol în care jucase.

Busu a fost operat de doi medici tineri, Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă. Primul este la finalul rezidenţiatului şi deocamdată şomer. Eugen aşteaptă de luni întregi ca la Clinica de Cardiologie să se facă angajări, scrie Adevărul.



Ce spunea ieri medicul care l-a operat pe Florin Busuioc despre starea actorului. „Nu este conştient. Transferul la Bucureşti este riscant.”

Cu toate acestea, însă, Florin Busuioc a fost transportat în siguranță la un spital din capitală!

Unul dintre cei doi medici care l-au operat marţi noapte pe actorul Florin Busuioc a declarat că starea vedetei Pro TV este mult mai bună, dar Busu este în continuare sedat.

Actorul Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic marţi, 6 noiembrie, în jurul orei 21.30. Totul imediat după ce ieşise de pe scenă. Medicii de la SMURD au reuşit să-l resusciteze la Filarmonica din Craiova, acolo unde i s-a făcut rău.

Ce spun medicii! Va mai putea lucra Busu după cele întâmplate
Actorul jucase într-o piesă de teatru, iar la finalul spectacolului a spus că nu poate să mai respire. A vrut să meargă afară, să ia o gură de aer. Nu a reuşit. S-a aşezat pe un scaun şi s-a prăbuşit. Imediat colegii au sunat la 112. Şase apeluri s-au dat, unul după altul.

După ce pacientul a ajuns la Terapie Intensivă (la Spitalul Judeţean din Craiova), medicii au stabilit că trebuie de urgenţă operat.

Medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă au intrat imediat în sala de operaţie. Alături de ei a fost şi dr. Emilia Goanţă, medic electrofiziolog. Operaţia a durat 10 minute şi a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă şi a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Traşcă.

Operaţia a decurs bine, iar starea lui Florin Busuioc este stabilă, însă e la Terapie Intensivă. Va urma, bine înțeles, o perioadă de refacere pentru actor. Probabil își va putea relua programul, deși nu la fel de încărcat, însă decizia îi va aparține.

Florin Busuioc a ajuns la ProTV înainte de lansarea postului și a început prin a dubla desene animate. Vocea inconfundabilă este cea care i-a asigurat şi alte proiecte.

La Meteo a ajuns după ce o perioadă a stat în concediu fără plată şi a primit provocarea cu recunoştinţă şi responsabilitate.

Nu contează ce ţi se dă pe mână, contează să fii cel mai bun în ceea ce faci, a declarat Busu într-un interviu pentru Adevărul, cu un an în urmă.

Exit mobile version