De ce a fost data afara Gabriela Cristea? Incredibil! Cum i-a luat Bianca locul! Acum s-a aflat adevarul: Are legatură cu banii, Bianca a dat lovitura:

Bianca Drăgușanu și-a asigurat intrarea în grațiile șefilor de la televiziunea la care lucrează prin condițiile excepționale în care a acceptat să lucreze și să o înlocuiască pe Gabriela Cristea. Mai ales că acceptat să o facă gratis…

De câteva luni bune, Bianca Drăgușanu are o emisiune care, spre fericirea șefilor ei, nu costă prea mult. Mai exact, ceea ce, uneori, reprezintă cel mai mare cost – adică onorariul vedetei care prezintă emisiunea – este zero, motiv pentru care ei au reinvestit sumele cu pricina în amenajarea platoului sau alte lucruri. Iar motivul pentru care Bianca a acceptat acest lucru este simplu de înțeles. Mai exact, ea este plătită de stat, primind remunerația aferentă concediuluii de creștere al copilului – o sumă care depășește, lejer, ordinul miilor de lei, suficienți pentru orice copil, oricât de pretențios ar fi – așa că, acum, preferă să meargă de plăcere la muncă. Și, evident, să își creeze imaginea necesară pentru ca, în momentul în care i se va termina concediul maternal, adică peste doar câteva luni, atunci când, conform legii, se va putea întoarce în câmpul muncii.



Evident, Bianca Drăgușanu a fost răsplătită pe măsură pentru faptul că lucrează gratis pentru emisiunea la care a înlocuit-o pe Gabriela Cristea. Astfel, în tot scandalul cu fosta prezentatoare a emisiunii, Bianca a fost cea care a avut parte de susținerea șefilor ei, aceștia având câteva mesaje fără echivoc la adresa Gabrielei Cristea.
În plus, partenerul de viață al frumoasei Bianca Drăgușanu a fost și el răsfățat în consecință, el primind, lunar, un onorariu mai mare decât și-a închipuit că ar merita, câștigând astfel suficient de mult încât Bianca să se mulțumească cu ceea ce încasează în urma concediului maternal.

Gabriela Cristea, în scandal cu Bianca Drăgușanu
Șefii Gabrielei Cristea au decis că pentru emisiunea pe care a prezentat-o ani la rândul este mult, mult mai potrivită Bianca Drăgușanu. Și, așa cum era de așteptat, lucrurile au început să se precipite, Gabriela fiind decisă să își caute dreptatea. Doar că șefii ei au intuit că lucrurile nu vor putea fi liniștite când este vorba de Gabriela Cristea așa că, după ce au anunțat-o că Bianca rămâne ”șefa” emisiunii, i-au făcut o propunere greu de refuzat. ”Îi vor da o emisiune și, mai mult decât atât, îl vor accepta și pe Tavi Clonda, cu formația, în emisiunea ei. Când va avea loc însă, nu i-au spus…”, ne-a spus o sursă demnă de încredere din televiziunea la care a lucrat Gabriela Cristea.

Bianca Drăgușanu a născut în septembrie 2016
Bianca Drăgușanu a mers la clinica privată la care avea programată nașterea prin cezariană, ea fiind, pe atunci, în termenul potrivit pentru a aduce pe lume fiica la care visa de atât de multă vreme. Iar apoi, cu emoțiile de rigoare, Bianca a intrat în sala de nașteri pentru a suporta cezariana și a născut o fetiță perfect sănătoasă de 50 de cm și 3250 de grame. ”Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat până acum. E viața mea! Și când plec de acasă pentru o oră am un gol în stomac, e de nedescris senzația pe care o trăiesc. Chiar dacă o las pe mama cu ea, eu sunt mega-agitată, mă gândesc doar la ea. E suflețelul meu, mic și inocent”, ne-a spus, pe atunci, Bianca Drăgușanu care, acum, mai are doar câteva luni până când se va termina concediul maternal.

sursa: spynews.ro

Exit mobile version