Cazul este unic în lume! Era ca oricare nou-născut, dar când s-au uitat cu atenție la gurița lui, medicii au încremenit! Foto:

Cazul unui bebeluș din India a șocat lumea medicală.

Părea o naștere ca oricare alta, dar medicii care l-au adus pe lume pe micuțul Prayan Sharma au rămas șocați când s-au uitat cu atenție la el.



Bebelușul s-a născut…cu toți cei șapte dinți în gură, pe gingia de jos. Acest lucru e incredibil, având în vedere că intervalul apariției primilor dinți la bebeluși este între cinci și șapte luni. Există și chiar și cazuri în care ei pot apăra la vârsta de un an sau chiar de o lună, însă niciunul în care copilul să se nască deja cu ei.

Părinții au realizat asta abia când a fost adus în salon pentru a fi hrănit. Cazul lui Prayan a fost declarat unul singular în lume.

Exit mobile version