Câți bani a câștigat Mirela Vaida la primul job?! Și-a luat un apartament. Foarte puține persoane la vârsta aia reușesc să facă asta

Mirela Vaida a lucrat în televiziune dintotdeauna. Dezinvoltă și mereu cu replicile pregătite, dar naturală în același timp, prezentatoarea tv a povestit cum a fost primul ei job, câți bani câștiga și cum a ajuns să prezinte o emisiune live în anul doi de facultate. Artista îşi aminteşte că avea salariul mai mare decât mama ei, care era învăţătoare. Mirela Vaida câştiga lunar 1400 de lei, în timp ce mama ei primea 1000 de lei. Tot la acea vreme, şi-a achiziţionat şi primul apartament, prin credit, la care plăteşte rată şi acum.

”În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii ca eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate”, a declarat actrița pentru Ok Magazine.



Și-a luat apartament cu banii câștigați
”Venea maşina de la televiziunea la care lucram şi mă lua de la scara căminului. Cine mai era ca mine, aveam maşină cu şofer. Şi câştigam o grămadă de bani, 1.400 de lei astăzi. Mama era învăţoare şi avea doar 1.000 de lei. Eram foarte mândră. Cu banii aia mi-am luat şi primul apartament, în rate, la care plătim şi acum”, a mai adăugat aceasta pentru sursa citată.

Mirela Vaida este solista vocală a Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din București, a terminat, în 2006, un master în Comunicare și Relații Publice, în cadrul Facultății de Drept a Universității București, cu media 9,66, terminând înainte facultatea cu media de licență 9,35. De când a intrat în lumina reflectoarelor, a fost tot timpul discretă cu viața sa personală, cu toate acestea, se bucură de popularitate. Artista are trei copii: Carla, în vârstă de 5 ani, Vladimir, de aproape 4, și Tudor Ștefan, care a venit pe lume anul trecut. În prezent este la cârma emisiunii ”Acces Direct” de la Antena 1 și mulți au început să o urmărească de pe vremea când dirija show-ul ”Mireasă pentru fiul meu”.

Exit mobile version