Carantină de la miezul nopţii. Arafat a semnat

Carantină de la miezul nopţii. Începând de marți, 12 ianuarie, în municipiul Bistrița se reintroduce măsuri restrictive, după ce rata incidenței de îmbolnăviri cu CoVid-19 depășește pragul de 3/1000 locuitori.

Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc, se reînchid în Bistrița. Hotărârea a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, potrivit unui anunț făcut de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, pe pagina de Facebook.



Astfel că, se va interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Totodată, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, va fi obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

De asemenea, va fi interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat, luni, într-o intervenție la Antena 3, că dacă populația se va vaccina, am putea să scăpăm de pandemia de COVID-19 în următoarele 6 sau 9 luni.
„Cred că noi trebuie să respectăm viața și sănătatea, dincolo de orice. Și a fost greu până acum și cred că o să mai fie greu, dar împreună cred că putem să trecem peste asta. Și putem să câștigăm timp prin respectarea regulilor și să salvăm viața celor mai vulnerabili.

Iar de scăpat din asta o să scăpăm prin vaccinare. Este prima dacă când avem o șansă reală, o speranță că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre 6 luni, putem să vorbim despre 9 luni, am putea să scăpăm de această pandemie.

Gândiți-vă puțin cum vedeați lucrurile în martie anul trecut, dacă v-ar fi spus cineva că în iarna următoare o să fie mai rău, cum ați fi primit atunci vestea că există un vaccin”, a spus Vlad Voiculescu.

Exit mobile version