Bătrână oarbă, violată chiar de ginerele ei: „Mi-o dat fusta jos şi-am rămas într-o vestă şi goală de la brâu în jos. După aceea m-a luat de pe pat şi…” Întreaga mărturisire e de groază! Ce s-a întâmplat apoi cu barbatul te va cutremura:

Umilință înfiorătoare pentru o bătrână oarbă, violată de concubinul fiicei sale în Câmpia Turzii. Pensionara, în vârstă de 75 de ani, susține că a fost abuzată sexual de mai multe ori chiar de bărbatul pe care-l considera ginerele său. Cel acuzat că ar fi batjocorit-o și-a pus capăt zilelor, în timp ce iubita sa suna la Poliție ca să reclame violul.

Letiția, pensionara, care este nevăzătoare, a fost lăsată în grija iubitului fiicei sale pentru o săptămână, cât timp femeia a stat în spitalul din Câmpia Turzii ca să aibă grijă de o nepoată. După ce s-a întors acasă, Angela Pal, fiica bătrânei, a avut un scandal monstru cu Marton, bărbatul de 54 de ani alături de care trăia în concubinaj de 11 ani, care ar fi acuzat-o de infidelități, scrie Gazeta de Cluj.



„A început să se certe urât cu mine zicând că m-am dus la spital pentru a avea relaţii cu tot felul de bărbaţi şi în timp ce urla s-a trezit mama din somn. Apoi, aceasta a venit la noi – bâjbâind, aşa cum îi e obiceiul, fiind oarbă – şi l-a înjurat urât, după care mi-a povestit tot ce-a făcut cu ea, în lipsa mea, bărbatul de care eram atât de ataşată până nu demult”, a povestit Angela Pal, fiica bătrânei, pentru sursa citată.

Bătrâna a povestit despre chinurile la care a supus-o cel pe care-l considera ginerele ei.

„A stat pe pat lângă mine şi apoi mi-o ridicat fusta şi mi-o tras pantalonii şi chiloţii. Mi-o dat fusta jos şi-am rămas într-o vestă şi goală de la brâu în jos. După aceea m-a luat de pe pat şi m-o pus pe nişte saltele. Atâta a tot tras de mine până m-o lăsat – iertaţi! – cum m-o făcut mama, mi-o ridicat sus picioarele şi m-o batjocorit. De două-trei ori în vreo două ore, atât m-a chinuit. Chiar şi aşa eu îl tot respingeam dar el nu se retrăgea, mă tot “lucra”. Abia după ce s-o săturat m-o lăsat”, a mărturisit Letiția Coloji, bătrâna care susține că a fost violată.

În timp ce fiica bătrânei suna la Poliție ca să reclame abuzul, Marton, concubinul acesteia, a fugit într-o cameră alăturată și s-a închis înăuntru. După ce a strigat la el minute în șir, femeia și-a dat seama că se petrecuse ceva grav.

Angela s-a urcat pe un scaun și printr-un geam minusul și-a văzut concubinul spânzurat.

„Am strigat după vecini înştiinţându-i că Marton s-a spânzurat, iar vecina s-a urcat şi ea pe scaun să vadă scena. Când l-a văzut mort, femeia abia a coborât de pe scaun că a şi făcut pe ea, după care a leşinat. Apoi au venit la faţa locului salvarea, poliţia şi s-a strâns şi lumea ca la circ. Am spus la poliţie toată întâmplarea dar ei nu ne-au crezut şi n-au dus-o pe mama să vadă dacă-i violată. Urmarea e că acum rudele şi fraţii lui Marton mă acuză că omul s-a spânzurat din cauza gurii mele. Eu le-am tot spus că de ruşine pentru ce-o făcut s-o spânzurat – dar ei refuză în ruptul capului să creadă lucrul acesta”, a menționat concubina bărbatului care a recurs la gestul extrem.
Cazul înfiorător este cercetat de poliție.

„La data de 29.10.2017, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, un bărbat a fost găsit spânzurat, în locuinţa sa, din Câmpia Turzii. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit identitatea persoanei, fiind vorba despre un bărbat, de 54 de ani. În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost găsite urme de violenţă, cu excepţia celor specifice spânzurării. Trupul bărbatului a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului”, a explicat, pentru sursa citată, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al al IPJ Cluj.

Fiica pensionarei care ar fi fost violată susține că Poliția a consemnat doar suicidul, însă nu și plângerea pentru viol. Angela și-a dus mama pentru a fi consultată de specialiștii Institutului de Medicină Legală din Cluj, însă, pentru că femeia nu avea ordonanță emisă de polițiști, consultul femeii de 75 de ani nu a avut loc.

sursă foto: Gazeta de Cluj

Exit mobile version