Alertă în România. 4 copii au fost răniți grav, intervine elicopterul SMURD

4 copii au fost răniți marți, 9 iulie, în Parcul Tematic cu dinozauri din zona Hațeg, județul Hunedoara. Micuții au căzut de la înălțime.

4 copii au fost răniți după ce au căzut cu tiroliana în Parcul Tematic cu dinozauri din zona Hațeg, județul Hunedoara. Potrivit primelor informații, aceștia au căzut de la înălțime, după ce coada tirolienei pe care se dădeau s-a rupt.

4 copii răniți, după ce au căzut cu tiroliana
Doi băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, au fost răniți în urma căzăturii de la câțiva metri înălțime. Mai multe echipaje medicale au intervenit la fața locului pentru a le acorda primul ajutor. Mai mult, un elicopter SMURD a fost trimis pentru a-l prelua pe cel mai grav rănit, un băiețel în vârstă de 7 ani.

„În parcul de distracții Dinosaur World Transylvania din comuna Râu de Mori a avut loc un accident în urma căruia 4 minori, doi băieți și două fete au suferit mai multe traumatisme pen cădere de la înălțime. Practic, din primele informații s-a rupt cablul tirolienei, iar cei 4 au căzut de la 2 – 2,5 metri. Intervenția medicală este asigurată de Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara și un minor de 7 ani va fi transportat cu elicopterul la Spitalul din Hunedoara, iar ceilalți 3 vor merge la Spitalul din Deva. Copiii au suferit multiple traumatisme prin cădere de la înălțime”, au transmis reprezentantii ISU Hunedoara, potrivit Opinia Timișoarei.

Exit mobile version