Cum a reacţionat Adelina Pestriţu, după ce Oana Zăvoranu a numit-o „falsă” şi „năsoasă”:

Jignită și criticată dur de Oana Zăvoranu, Adelina Pestrițu s-a alăturat în salvarea unui băiețel diagnoticat cu o boală teribilă. În vârstă de doi anișori, Mihail Reaboi, are nevoie de un tratament care este cel mai scump de pe piață: 2.125.000 de dolari! Producătorul susține că preţul de peste 2 milioane de dolari este justificat, deoarece o singură doză este suficientă pentru toată viaţa, iar părinţii sunt scutiţi de alte costuri.

În plin scandal cu Oana Zăvoranu, Adelina Pestrițu a făcut un gest umanitar cu lacrimi în ochi
Mihăița, așa cum îi spun cei din familie, a primit diagnosticul de atrofie musculară spinală de tip II (SMA) în urmă cu câteva luni. De atunci, părinții săi fac tot ce le stă în puteri pentru ca el să se însănătoșească, iar unul dintre apelurile lor a ajuns și la Adelina Pestrițu. Cu ochii înlăcrimați, ea le-a povestit apropiaților și fanilor despre cazul umanitar.

“Nu am vrut să rămân indiferentă, pentru că știu că în comunitatea mea există oameni la fel de sensibili și oameni care empatizează la fel de mult ca și mine cu cei care au nevoi speciale (…). Până la vârsta de trei ani, a funcționat normal: vesel, în proces de dezvoltare, alerga foarte mult, se juca (…). Părinții lui Mihăiță s-au speriat (…), au urmat multe investigații, iar în urma acestora a urmat tragicul diagnostic. Atrofie musculară spinală de tip II, o boală genetică extrem de rară (…). De această sumă este nevoie ca Mihăiță să poată fi salvat, să poată fi operat”, a declarat Adelina Pestrițu într-o filmare postată pe Instagram Stories.

Apelul copleșitor al Adelinei Pestrițu pentru Mihăiță vine în timp ce ea este aspru criticată de Oana Zăvoranu pentru felul în care își gestionează activitatea pe social media, dar și viața privată.

Pe una dintre imaginile urcate pe Instagram Stories, fosta prezentatoare a notat un mesaj ce pare a fi îndreptat spre Querida. Fotografia este, de fapt, o captură la mesajul prin care una dintre susținătoarele sale i-a mărturisit că a donat pentru Mihail. Înainte să o publice, Adelina Pestrițu a scris următoarele gânduri: “Pentru cine încă mai are dubii, asta e comunitatea mea specială! Formată din oameni buni, nobili și iubitori cu cei din jurul lor! Pentru asta și eu mă străduiesc mereu să vă recompensez cu tot ce e mai bun și mai frumos! Pentru că meritați!!! Împreună facem cea mai frumoasă echipă”. Mihăiță Reaboi va împlini trei ani luna aceasta, pe 23 noiembrie.

Exit mobile version