A venit acasă mai devreme şi şi-a găsit nevasta în pat cu cel mai bun prieten! Reacţia barbatului i-a lăsat pe toţi fără replică

Viaţa bate filmul. Am auzit-o de multe ori, dar nu e un clişeu. E mereu stupoare, descoperire sau redescoperire. Situaţia de de mai jos ne îndeamnă către introsepecţie: “Ce am face noi dacă….”

Un bărbat de peste Ocean şi-a găsit soţia în pat cu cel mai bun prieten, şi totul a fost filmat şi publicat pe Internet.



Însă, înşelatul a pus la cale o întreagă “regie”. Bănuind că soţia îl trişează, acesta s-a gândit să vină acasă mai devreme de la muncă. Şi nu oricum..ci cu camera de filmat aprinsă….

A aşteptat câteva secunde şi a întors cheia în broasca uşii. Ce a văzut după pe mulţi i-ar fi doborât. Când a aprins lumina, femeia lui şi individul erau în mijlocul unor scene fierbinţi.

Deşi cei doi s-ar fi aşteptat ca el să îşi piardă cumpătul, victima s-a ţinut cât de tare a putut şi chiar a purtat un scurt dialog cu soţia şi amantul, pe care soţul l-a strigat chiar pe nume.

Fără să-i tremure vocea măcar un pic…soţul i-a întrebat, ţinând obiectivul neclintit: “Ce faceţi aici? Te rog să-mi dai dovorţul. Cu tine am terminat. Îmi iubesc fiica, ea este singura importantă pentru mine. Jason… ştiu că eşti un om bun. Vreau să ştii că totul e în regulă”, a spus acesta.

Reacţia bărbatului i-a uimit pe toţi cei care au văzut clipul postat pe YouTube….Ipotetic vorbind, oare câţi dintre noi ar rămâne calmi într-o situaţie dată? Voi cum aţi fi procedat dacă…?!

Exit mobile version