A făcut-o grasă și urâtă! Jignită în ultimul hal, Oana Roman nu s-a abținut și a răbufnit

Nu puține au fost momentele în care Oana Roman a primit critici răutăcioase, a fost atacată pentru cum se îmbracă sau pentru kilogramele ei în plus. Cu toate astea, vedeta a reușit să facă față avalanșelor de răutăți din partea unor persoane, iar acum își face curaj să vorbească despre acest lucru.

Oana Roman a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, în care mărturisește cât de greu i-a fost atunci când era criticată. „Toată viața am luptat împotriva complexelor pe care altii încercau să le arunce asupra mea. De când ma știu am fost altfel și pentru că eram altfel m-am simțit profund marginalizată. Mi s-a spus ca nu sunt destul de bună, ăa sunt doar fata lui tata, că nu am nici un merit, că nu sunt frumoasă, ca sunt grasă și câte și mai câte! Mulți ani am crezut , apoi am înțeles că de fapt ceilalți proiectau asupra mea propriile lor frustrări. Eu nu eram greșită. Ei erau și sunt greșiți. Mi-am văzut deci de drumul meu și am reusit. Am învățat să mă iubesc pe mine pentru ca alții sa ma poata iubi. Mă gândesc să vă dau întâlnire la un mic seminar în care să încercăm împreună să întelegem cum să scăpăm de complexe pentru a putea trăi în armonie”, a scris Oana Roman pe contul de socializare.



În ultima perioadă, Oana Roman a apărut în public fără soțul ei, ceea ce înainte nu se întâmpla, acesta însoțind-o la fiecare eveniment monden. Vedeta a lămurit misterul, după ce toată lumea a crezut că cei doi sunt la un pas de divorț.

Exit mobile version