Nea Chipăruș trăiește de pe o zi pe alta, deși a crescut 7 copii! Câțiva motocicliști i-au făcut sărbătorile mai frumoase:

Nicolae Irimie este bătrân și singur, la 84 de ani, deşi a crescut şapte copii, care acum sunt plecați. Bărbatul trăiește într-o casă sărăcăcioasă din Vingard, judeţul Alba, în condiții grele, fără mâncare şi lemne de foc.

Într-o noapte friguroasă, omul nu a mai putut îndura gerul şi a băgat dulapul din cameră în sobă, pentru a se încălzi. Apoi, în altă zi, și-a ars plapuma pentru a supraviețui frigului cumplit.

Așa l-au găsit motocicliștii de la Clubul Apulum Bikers, care au auzit de povestea sa tristă și au strâns bani ca să îi facă o bucurie. Fiecare dintre membri a pus câți bani au avut și au reușit să-i facă o surpriză de zile mari bătrânului simpatic.

„Prima dată când s-a adus în atenția Asociației AB de situația în care se află acest om sărman, am aflat că și-a demontat dulapul ca să îl pună pe foc, sa se încălzească. Când am ajuns la fața locului cu ajutoare, își ardea plapuma in sobă!! În data de 29.12, membri ai Apulum Bikers s-au mobilizat si implicat în sprijinul acestei persoane de 84 de ani, cu un ajutor constând în produse alimentare, îmbrăcăminte și o remorcă de lemne. Am aflat și de nevoile lui imediate și sprijinul va continua in zilele următoare. Cu convingerea că am contribuit la bucuria acestui suflet sărman, acum, in ajun de an nou, Asociația Apulum Bikers vă urează un AN NOU PLIN DE BUCURII SI FERICIRE!!”, au scris cei de la Apulum Bikers, pe pagina lor de Facebook.